Un botez în Suceava greu de uitat la Colieri

07 mai

Frumuseţe şi gingăşie într-un eveniment important: botezul

 

De ce este atât de important botezul la romani? Care este semnificaţia lui în cadrul familiei româneşti şi de ce încercam mereu că totul să fie minunat? Cum putem găsi relativ rapid un restaurant care să găzduiască evenimentul în oraşul în care locuim? Aceste întrebări sunt ridicate des de oamenii care au de organizat un botez. Părinţii tineri încearcă mereu să se asigure că botezul copilului decurge fără probleme şi invitaţii se simt bine. Chiar dacă în prezent semnificaţia botezului este oarecum uitată, romanii depun efort considerabil pentru a păstra viu spiritul evenimentului. Nu este uşor, mai ales într-o societate atât de dinamică. Suntem mereu în mişcare, conectaţi la Internet şi cu o nouă destinaţie în faţă. Din acest motiv, într-o oarecare măsură uităm de semnificaţia evenimentelor pe care le organizăm sau la care participăm.

Botezul este un eveniment important în viaţa unei familii, reprezentând primul pas a copilului în viaţa creştină. Dacă înţelegem mai multe lucruri despre evenimentul pe care-l organizăm, putem să ne bucurăm mai mult de el. Ştim că este important să găsim restaurantul ideal pentru botez, muzica perfectă, meniul captivant şi lista de invitaţi corect întocmită. Totuşi, până la restaurant trebuie să mergem la biserică, unde preotul deschide porţile celui mic către o lume creştină cel puţin interesantă. Ce trebuie să ştim despre botez în 2018? Vă invităm să descoperiţi câteva lucruri interesante despre botez şi impactul acestui ritual asupra vieţii noastre.

un restaurant bun pentru botez in radauti

 

Ce reprezintă botezul pentru noi în 2018?

 

Societatea în care trăim este mai mult decât dinamică. Uneori timpul fuge de noi atât de repede încât nici nu ştim când ajungem în pat şi ne gândim la ziua următoare. Atunci când suntem nevoiţi să încetinim timpul, începem să ne dăm seama de lucrurile cu adevărat importante din viaţa noastră. Deloc surprinzător, ne gândim cu răbdare şi tact la evenimentele pe care urmează să le organizăm. Dacă doriţi să descoperiţi taina botezului într-un mod facil şi lipsit de bătăi de cap, atunci vă invităm să citiţi cu drag rândurile următoare. Am încercat să identificăm elementele care fac botezul important şi potrivit pentru toţi cei implicaţi.

Grecii foloseau în trecut termenul de baptizein pentru a desemna botezul. Acest termen însemna şi a cufunda, de aici şi ritualul cufundarii în apă, pe care mamele tinere îl „urăsc”. În Grecia Antică şi Mesopotamia scufundarea unui om în apa însemna o curăţire spirituală. Ulterior, actul săvârşit de Ioan Botezătorul a devenit un ritual esenţial în viaţa unui creştin. Totuşi, botezul nu este o practică creată de primii creştini. Ei au împrumutat acest ritual, deja practicat de sute de ani în oraşele-stat din Mesopotamia şi Canaan. În credinţa ortodoxă, botezul are un rol important deoarece Ioan l-a botezat pe Iisus Hristos în apele raului Iordan. Acest loc este vizitat în fiecare lună de vizitatori din toată lumea. Aici creştinii pot trece prin taina botezului. Este un loc cu totul special, pe care merită să-l vizitaţi dacă ajungeţi în Israel.

Photo credit: Dusmanu Ionut

Botezul reprezintă piatra de temelie a tânărului creştin. Părinţii se bucura de intrarea celui mic în comunitatea creştină (ortodoxă sau catolică). După ritualul de la Biserică, părinţii şi invitaţii se retrag la restaurant unde sărbătoresc noul statut al celui mic. Totuşi, alegerea unui restaurant pentru botez vine uneori cu nenumărate provocări, mai ales dacă aveţi la dispoziţie nenumărate opţiuni. În oraşul Rădăuţi aveţi posibilitatea de a vă organiza botezul în restaurantul Colieri. Aici o să găsiţi un loc minunat, mâncare delicioasă, personal experimentat şi o atmosferă primitoare. De ce să nu vă organizaţi botezul într-un loc frumos? Credem că este important să aveţi la dispoziţie un loc care să vă încânte şi să le placă invitaţilor.

Ne place să ne surprindem clienţii cu experienţe plăcute, care să rămână în inima lor mult timp. În acest sens suntem mereu atenţi la mâncare pe care o pregătim pentru toate evenimentele. Vrem ca fiecare client să aibă parte de o experienţă culinară specială. Botezul celui mic o să fie cu adevărat minunat dacă ajungeţi la restaurantul nostru. Acum rămâne doar să ne contactaţi:

  • Număr de telefon: 0724.588.484
  • Email: restaurantcolieri@gmail.com
  • Adresă: Strada 1 Mai, numărul 5, cod poştal 725400, Rădăuţi, jud. Suceava, România

Vă aşteptăm cu drag în fiecare zi!

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Strict necesare

Aceste cookie-uri colecteaza informatii necesare unei experinte optime de navigare.

gdpr, pll_language,timezone, woocommerce_recently_viewed

Performanță

Aceste cookie-uri se folosesc pentru a urmări traficul site-ului și ajută la crearea de statistici anonime de performanță.

_ga,_gid